joi, 1 decembrie 2011

Trofeul Festivalului „Maria Tănase” nu s-a acordat!

Pentru prima dată în istoria de 42 de ani a acestei scene a cântecului popular românesc – Trofeul Festivalului „Maria Tănase” nu s-a acordat!

26 noiembrie 2011
Premieră în istoria Festivalului-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”: la această a XXI-a ediţie, organizată la Craiova, în perioada 21-26 noiembrie, Trofeul nu a fost acordat! Motivul: nici unul dintre cei 39 de concurenţi nu a avut acel „ceva” cu care să-i impresioneze pe membrii juriului prezidat de maestrul Tudor Gheorghe. După cum au recunoscut şi organizatorii, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată de când distincţia a fost instituită, în 1993. Din 1969, anul înfiinţării Festivalului, până în 1993 au fost acordate premii doar la cele două secţiuni – solişti vocali şi solişti instrumentişti.
«Aşa cum aţi observat şi dvs., toţi concurenţii au fost la un prag bun. Din punctul meu de vedere, acest prag este minunat, aceşti copii care au cântat probabil vor face carieră. Pentru Marele Premiu însă trebuie un dram de nebunie, trebuie ceva mai mult decât a fi bun, trebuie să ieşi uşor din normalitate. Ori de data asta n-am întâlnit nici un interpret care să iasă deasupra celorlalţi. De aceea aşteptăm la ediţia următoare pe acela care va reuşi să iasă din normalitate şi să-i „sperie” puţintel pe consumatorii de muzică populară», a explicat, aseară, în cadrul Galei Laureaţilor, Tudor Gheorghe. „Premiile le-am acordat cu foarte mare rigurozitate. Am ţinut cont de felul în care cântă, în care arată, în care mă emoţionează”, a adăugat acesta.
Ion Prioteasa, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj – instituţie organizatoare a Festivalului împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj: «Suntem mândri să ducem acest Festival mai departe, să ducem mai departe această faimă a cântecului românesc, a spiritului oltenesc. Deci, suntem mândri că am putut să organizăm din nou, la Craiova, acest Festival! Dacă juriul a stabilit că nici un concurent nu este de valoarea Marelui Premiu, atunci să aşteptăm anii următori, pentru că cei care urcă pe această scenă şi primesc un premiu primesc, practic, un paşaport pentru viaţă, pentru carieră».
Premiul I la secţiunea solişti vocali a fost câştigat de Teodora Romina Pană, din Gorj – „o zonă folclorică încă sănătoasă în această ţară”, cum o consideră preşedintele juriului, care i-a şi înmânat distincţia concurentei. Succesul tinerei de 22 de ani, pe care îi va împlini peste numai câteva zile, este cu atât mai mare cu cât Gorjul a fost reprezentat pe scena Festivalului de alţi şapte solişti vocali şi doi instrumentişti. «Este o mare responsabilitate pentru mine şi va trebui să am grijă de-acum încolo la ţinuta mea, la repertoriul pe care îl voi alege. Sper din tot sufletul ca acest premiu să fie un „paşaport” pentru cariera mea şi sper ca Gorjul să se mândrească cu mine, chiar dacă nu mă numesc Maria!», a mărturisit câştigătoarea, emoţionată, după ieşirea din scenă. La secţiunea solişti instrumentişti, Premiul I i-a revenit lui Nelu Iencea (clarinet), din Serbia.
Una dintre cele trei reprezentante în concurs ale Doljului, Livia Ileana Celea, a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea solişti vocali, iar publicul din sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu” a răsplătit-o cu Premiul de Popularitate. Premiile au fost înmânate de membrii juriului sau de reprezentanţii instituţiilor organizatoare şi partenere ale Festivalului şi au constant în diplome, trofee create de artistul Mihai Ţopescu, dar şi în bani: Premiul I valorează 700 de euro, Premiul al II-lea – 600 de euro, Premiul al III-lea – 500 de euro, iar Premiile Speciale şi Premiul de Popularitate – câte 250 de euro. Câştigătorul Marelui Premiu şi Trofeului Festivalului, la această ediţie, ar fi plecat acasă cu 1.000 de euro. Finanţarea Festivalului a fost asigurată de Consiliul Judeţean Dolj, cu aproximativ  400.000 de lei, şi din sponsorizări.

Secţiunea solişti vocali:


PANĂ TEODORA ROMINA (Gorj)
Premiul I: PANĂ TEODORA ROMINA (Gorj)

Are 22 de ani, a absolvit Liceul de Muzică „Constantin Brăiloiu” din Tg. Jiu, iar în prezent este studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Constantin Brîncuşi”. A participat la o mulţime de festivaluri şi a câştigat numeroase premii, printre care Trofeul la Concursul Internaţional de Folclor „Cântecele românilor de pretutindeni” (Dr. Tr. Severin, 2009) şi Premiul Special la Festivalul „Maria Lătăreţu” (Tg. Jiu, 2010). Încă de la intrarea în competiţie a mărturisit că, dacă va câştiga un premiu, îl va dedica fiului său, în vârstă de un an şi jumătate.

Premiul al II-lea: CELEA LIVIA ILEANA (Dolj)
Tânără, ambiţioasă, plină de energie, are doar 19 ani şi este din comuna doljeană Braloştiţa. A absolvit Liceul de Artă „Marin Sorescu”, dar şi Şcoala Populară de Arte „Cornetti” din Craiova, iar actualmente este studentă la Facultatea de Litere – Departamentul de Muzică (secţia canto clasic) din cadrul Universităţii din Craiova. Spune că talentul de a cânta l-a moştenit din familie, de la mama sa, şi apreciază repertoriul autentic al Aureliei Popescu Preda. În ultimul an a câştigat două premii importante: Trofeul Festivalului „Ponoare, Ponoare” (Mehedinţi) şi Premiul I la Festivalul „Maria Lătăreţu” (Gorj).
Premiul al III-lea: MÂŢĂ NICU (Republica Moldova)
S-a născut în Făleşti, Republica Moldova, şi are de 22 ani. A absolvit cursurile Conservatorului din Chişinău, iar în prezent este masterand la Universitatea din Bucureşti, unde studiază Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Cântă de când se ştie, iar la 4 ani a avut prima apariţie în public. Îşi doreşte o carieră în România, deoarece consideră că aici sunt mai multe oportunităţi de a se dezvolta profesional. A obţinut, în 2009, Marele Premiu la Festivalul Naţional „Nicolae Sulac” (Chişinău) şi Premiul al II-lea la Festivalul „Strugurele de Aur” (Jidvei, Alba Iulia).

Secţiunea solişti instrumentişti:


IENCEA NELU (clarinet, Serbia)
Premiul I: IENCEA NELU (clarinet, Serbia)

Are 19 ani şi este absolventă a Colegiului Naţional de Arte „Ion Vidu” din Timişoara. Cântă la clarinet şi saxofon şi adoră muzica populară bănăţeană. Spune că a moştenit talentul de la tatăl său. În 2009 a câştigat cu clarinetul Premiul I la Festivalul-Concurs Internaţional „Grai şi cântec din străbuni” (Timişoara), iar  anul acesta, la „Marele festival al românilor din Serbia”, a obţinut Premiul I la secţia instrumentişti, cântând la saxofon.

Premiul al II-lea: PREDA MARIANA (nai, Dâmboviţa)
Studiază naiul de la 12 ani. L-a ales din întâmplare, pentru că, iniţial, optase pentru canto, convinsă că moşteneşte vocea deosebită a mamei sale. Acum, nu s-ar mai despărţi de el, toată admiraţia având-o pentru maestrul Gheorghe Zamfir. Este din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, are 17 ani şi învaţă la Liceul de Artă „Bălaşa Doamna” – Secţia instrumentală, fiind în clasa a XI-a. A participat la mai multe competiţii de gen şi a obţinut numai locul I, ceea ce o încurajează să meargă mai departe – să studieze la Conservatorul din Bucureşti şi să-şi dorească să devină un artist consacrat.

Premiul al III-lea: BUŞECAN CĂTĂLIN (vioară, Maramureş)
Are 18 ani şi este din Hovrila, judeţul Maramureş – o zonă minunată din Ţara Chioarului. A absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte „Liviu Borlan” din Baia Mare, la clasa profesorului Gavril Babiciu, iar acum este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Somcuta Mare (judeţul Maramureş). Totodată, colaborează cu Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare şi cu Ansamblul „Doina Chioarului” din Somcuta Mare. A obţinut premii importante la toate concursurile la care a participat, cel mai recent fiind locul I la Festivalul de Muzică Populară „Ion Petreuş” din Baia Mare.

Premii Speciale ale juriului:

URS IOANA ANGELA (voce, Bihor)
În familia sa cântă şi părinţii, şi bunici, aşa că era firesc ca primii paşi spre folclor să-i facă devreme. Se întâmpla când era în clasele gimnaziale, ca dansatoare în ansamblul „Bihorul”, în cadrul căruia activează şi acum. Între timp, a absolvit şi cursurile Şcolii Populare de Arte „Francisc Hubic” din Oradea. Acum este o tânără de 22 de ani, studentă în anul I la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj – Secţia etnologie, şi masterandă în anul al II-lea la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea – Secţia Finanţe-Bănci. A fost îndrumată de regretata interpretă de muzică populară Florica Ungur, care a povăţuit-o ca şi cum ar fi fost copilul său, iar în prezent studiază cu Florin Mariş Hinsu. A reprezentat în concurs zona de deal a Crişului Repede cu cântecul doinit Cine mi-aude gura şi piesa de joc Dac-ar şti ochii vorbi, ambele din repertoriul Floricăi Ungur.

BĂLAN CHELU ZORINA (voce, Olt)
Are 27 de ani, este mamă a doi copii şi a urcat pe scena Festivalului „Maria Tănase” însărcinată în cinci luni, reprezentând zona Romanaţiului. Cântă de la vârsta de 3 ani, pentru că a crescut în casă cu muzica populară, mama fiind solistă, iar tatăl – acordeonist. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Slatina (secţia nai) şi a participat la numeroase concursuri şi festivaluri. A câştigat Marele Premiu la Festivalul de Muzică Lăutărească  Veche „Zavaidoc”, iar anul acesta – Trofeul la Festivalul de muzică populară „Maria Ciobanu” de la Vâlcea

CHIRU MIREL TRIFON (vioară, Gorj)
Are doar 17 ani, iar talentul de a cânta la un instrument muzical îl moşteneşte din familie. Cântă la vioară încă din clasa I şi a fost elev al regretatei Carmen Frăţilă. În 2005 a câştigat locul al II-lea la Festivalul Internaţional „Ciprian Porumbescu”. Tot Premiul al II-lea l-a obţinut şi în cadrul Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”.

  • Doljeanca Livia Ileana Celea a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea solişti vocali şi Premiul de Popularitate.
    Premiul de Popularitate: CELEA LIVIA ILEANA (Dolj)
  • Premiul Studioului Teritorial de Radio „Oltenia” Craiova: BĂLAN CHELU ZORINA (voce, Olt)
  • Premiul Studioului Teritorial de Televiziune TVR Craiova: BĂLAN CHELU ZORINA (voce, Olt)




Întrebat, aseară, de prezentatoarea Iuliana Tudor „cum ar fi arătat destinul Mariei Tănase în timpul pe care îl traversăm”, maestrul Tudor Gheorghe a răspuns: „Cred că ar fi trăit în această perioadă, Maria Tănase n-ar fi devenit niciodată Maria Tănase”. Părere împărtăşită, pare-se, şi de publicul din sala TNC, care a reacţionat printr-un ropot de aplauze. «Din punctul meu de vedere, cântecul popular românesc a avut două praguri întru desăvârşirea decăderii lui. Primul a fost momentul în care anonimul – să nu-l ierte Dumnezeu! – a inventat rima versului „ogoru’/tractoru’”. Când a făcut rima asta, deja cântecul popular românesc a început să slujească drept instrument de propagandă. De-aici a venit folclorul nou şi până la „foaie verde-a bobului / mulţumim partidului” ştim bine că n-a mai trecut multă vreme. Al doilea prag este apariţia în peisajul mass-media românesc a posturilor private de folclor, aşa-zise de promovare a cântecului popular. Fără nici un discernământ, fără profesionişti, au chemat pe cine-a vrut să cânte şi să dea banu’», a explicat Tudor Gheorghe, adăugând că consideră Festivalul „Maria Tănase” cel mai serios festival de folclor din România.

joi, 17 noiembrie 2011

Festivalul „Maria Tănase”: 45 de solişti în recitaluri, peste 60 de concurenţi

17 noiembrie 2011
Autor: Magda Bratu
Doar câteva zile până la deschiderea celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” – deja brand al Craiovei şi „marcă înregistrată” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj, dar şi a Consiliului Judeţean Dolj, care anul acesta îl susţine financiar cu aproape 400.000 de lei.
Evenimentul se va desfăşura în perioada 21-26 noiembrie şi va aduce în faţa publicului nu mai puţin de 45 de interpreţi ai folclorului românesc, care vor susţine recitaluri. Aspiră să urce pe aceeaşi scenă şi să câştige unul dintre premii (a căror valoare totală se ridică la 5.000 de euro!) şi peste 60 de tineri, solişti vocali şi instrumentişti, din 20 de judeţe ale ţării, dar şi din comunităţile româneşti din Serbia şi Republica Moldova. Însă mai întâi au de trecut o preselecţie, mai apoi trebuie să convingă un juriu prezidat de maestrul Tudor Gheorghe şi avându-l printre membri pe îndrăgitul interpret Dumitru Fărcaş.
Spectacolele-concurs, urmate de recitaluri, se vor desfăşura, începând cu ora 18.30, miercuri, 23, şi joi, 24 noiembrie, iar vineri, 25 noiembrie, de la aceeaşi oră, va avea loc Gala Laureaţilor. Biletele pentru Festival s-au pus deja în vânzare la sediul CJCPCT Dolj (Craiova, strada „Alexandru Macedonski” nr. 28), la preţul de 15 lei/spectacol/persoană.

Mihai Fifor, Aurelia Popescu şi Nicolae Dumitru
«Aşa cum i-am obişnuit pe cei care îndrăgesc cântecul popular tradiţional, Festivalul „Maria Tănase” – un proiect care credem că a atins deplina maturitate şi care este îndelung aşteptat de publicul craiovean şi nu numai – merge mai departe. Este o investiţie deosebit de importantă a Consiliului Judeţean Dolj, discutăm de sume însemnate alocate anul acesta – aproape 400.000 de lei», a precizat, ieri, directorul Festivalului, Mihai Fifor.

Înscrierile la preselecţia naţională continuă. Patru tineri doljeni în concurs

Acesta a anunţat că, până în prezent, peste 60 de interpreţi de muzică tradiţională românească, solişti vocali şi instrumentişti, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, s-au înscris la preselecţie. Concurenţii provin din peste 20 de judeţe ale ţării, dar şi de peste hotare. „Vin şi din Serbia, şi Republica Moldova, pentru că, deşi Festivalul are o titulatură devenită deja brand, noi considerăm că este absolut firesc să îi primim şi pe cei din comunităţile româneşti din afara graniţelor. Ne-am fi bucurat să vină şi din Ungaria sau din Bulgaria, cum s-a mai întâmplat”, a mai spus Fifor, adăugând că înscrierile la preselecţia naţională – care se va desfăşura la sediul Teatrului Naţional din Craiova, în zilele de 21 şi 22 noiembrie – continuă până duminică, 20 noiembrie.
Între concurenţii care o vor avea de convins juriul de calităţile lor se numără şi patru tineri doljeni. «Noi am organizat deja o preselecţie locală, pe data de 29 octombrie a.c., nedorind să aglomerăm juriul naţional şi cu participanţii din judeţul nostru. De aici au fost selectaţi patru tineri, toţi solişti vocali, elevi sau absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte „Cornetti” din Craiova, care vor mai trece o dată prin „furcile caudine” ale preselecţiei. Dar nu e obligatoriu să rămână toţi patru în competiţia finală», a mai spus directorul Festivalului. Este vorba despre Vlad Marian Ionuţ (n. 1986) – din zona Romanaţiului, de meserie tehnician silvic; Boabă Nicoleta (n. 1991) – din Craiova, studentă; Ceană Mihaela Diana (n. 1994) – din Melineşti, elevă la Grupul Şcolar „Al. Macedonski”; Celea Livia Ileana (n. 1992) – din Braloştiţa, studentă la Departamentul de Muzică din cadrul Universităţii din Craiova.

În recitaluri – solişti din toate zonele etnofolclorice, inclusiv laureaţi ai ediţiilor trecute
Despre structura spectacolelor prezentate pe 23, 24 şi 25 noiembrie, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, directorul Festivalului „Maria Tănase” spune că „este cea cu care am obişnuit încă de foarte mulţi ani publicul”. Astfel, serile de miercuri şi joi se vor deschide la 18.30 cu concursul propriu-zis, care se va desfăşura pe parcursul a două ore, apoi vor urma recitalurile susţinute de cunoscuţi şi îndrăgiţi interpreţi ai cântecului popular românesc, mulţi dintre ei fiind chiar laureaţi ai ediţiilor precedente ale Festivalului „Maria Tănase”.
„Am plecat de la ideea că este necesar ca Festivalul să-şi demonstreze valoarea încă o dată. Cel care reuşeşte să ia un premiu pe această scenă are un certificat de garanţie că poate să reuşească într-o carieră ulterioară de interpret de muzică populară. Aşa că, pentru a face această dovadă, ne-am gândit să-i invităm aici pe toţi laureaţii de la ultimele cinci-şase ediţii, pentru a demonstra publicului craiovean şi celui din întreaga ţară că aceşti copii minunaţi care au câştigat aici un premiu duc mai departe cântecul popular românesc, în forma sa autentică», a menţionat Mihai Fifor. Acesta a mai precizat că „s-a încercat ca fiecare seară de spectacol să aibă o distribuţie cât mai echilibrată – atât în privinţa zonelor etnofolclorice de provenienţă a soliştilor, dar şi a numelor celebre sau mai puţin cunoscute ale cântecului popular românesc” şi că „joi va fi o seară mai specială, a Doljului, pentru că sunt foarte mulţi câştigători ai unui premiu din această zonă”.
Concurenţii, ca şi interpreţii în recital vor fi acompaniaţi una dintre cele două orchestre aflate pe scenă: cea a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, condusă de maestrul Nicu Creţu, şi „Lăutarii” din Chişinău (Republica Moldova) – dirijor Nicolae Botgros.

Trofeele Festivalului „Maria Tănase” au fost realizate, ca de fiecare dată, de artistul Mihai Ţopescu
Valoarea premiilor decernate în Gala Laureaţilor depăşeşte suma de 5.000 de euro
Seara de vineri, 25 noiembrie, va da emoţii concurenţilor: de la ora 18.30 se va desfăşura Gala Laureaţilor, în cadrul căreia vor fi decernate premii a căror valoare depăşeşte suma de 5.000 de euro brut. Numai Trofeul valorează 1.000 de euro! La fiecare din secţiunile solişti vocali şi solişti instrumentişti vor fi acordate Premiul I (700 de euro), Premiul al II-lea (600 de euro) şi Premiul al III-lea (500 de euro). În plus, juriul va oferi două Premii Speciale, iar prin votul publicului va fi înmânat un Premiu de Popularitate, fiecare dintre acestea trei valorând 250 de euro.
După cum a precizat Aurelia Popescu, director interimar al Studioului Teritorial TVR Craiova – instituţie care este coproducător al Festivalului –, atât serile de concurs, cât şi Gala Laureaţilor vor fi transmise în direct de TVR Craiova şi de TVR 3, începând cu ora 18.30. „Ca noutate, dorim ca în pauzele dintre recitaluri să arătăm cam ce se întâmplă în culisele acestui Festival”, a mai spus aceasta. De altfel, din echipa Televiziunii Române fac parte şi prezentatoarea celor trei seri de spectacol, Iuliana Tudor, ca şi realizatoarea Festivalului, Elise Stan.

Directorul Mihai Fifor: „Sunt vremuri grele, dar Festivalul trebuia dus mai departe”

„Sperăm să fie o ediţie măcar ca celelalte din punct de vedere calitativ, dacă nu chiar mai bine conturată, mai bine realizată”, a conchis Nicolae Dumitru, director interimar al CJCPCT Dolj. „Aş zice, cu ceva mai mult curaj, că nu numai că va fi o ediţie mai bună decât celelalte, dar credem noi că prin eforturile tuturor va fi o ediţie memorabilă, care să îndemne să ducem mai departe acest proiect. Este complicat, sunt vremuri grele, dar, cu toate acestea, Festivalul trebuia dus mai departe. Discutam şi cu dl. preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi spuneam că şi în 1977, anul seismului devastator pentru România, s-a desfăşurat. Aşa că nu ne rămâne decât să-i invităm pe craioveni în număr cât mai mare la sala Teatrului Naţional!”, a completat directorul Mihai Fifor.

Juriul naţional – în faţa căruia concurenţii vor evolua şi la preselecţiile din 21 şi 22 noiembrie, dar şi la spectacolele-concurs din 23 şi 24 noiembrie – îl are ca preşedinte pe maestru Tudor Gheorghe, iar ca membri pe Ştefan Cigu – dirijor al Orchestrei Profesioniste „Dor românesc” al Centrului Judetean pentru Cultura Bistriţa-Nasaud; Ioan Cobâlă – dirijor al Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”, Botoşani; Marin Constantin – dirijor al Orchestrei „Doina Oltului”, Slatina; Dumitru Fărcaş – instrumentist; Niţă Frăţilă – şef Catedra de Muzicologie şi Etnomuzicologie a Academiei de Arte din Novi Sad, Serbia; Marius Hristescu – compozitor, dirijor, director artistic al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova; Marcel Parnica – profesor, prim-dirijor al Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu; Marius Szabo – dirijor al Ansamblului „Transilvania” din Baia Mare. Secretar al juriului este Nicolae Dumitru – profesor, director al CJCPCT Dolj.

În recitaluri:

  • Miercuri, 23 noiembrie: Olguţa Berbec, Adriana Bucevschi, Mariana Ionescu Căpitănescu, Vasile Ciobanu, Cristian Fodor, Lavinia Goste, Sirma Granzulea, Constantin Lătăreţu, Ana Ilca Mureşan, Ana Pacatiuş, Cristian Pomohaci, Steliana Sima, Stana Stepanescu, Luciana Văduva, Marius Zorilă
  • Joi, 24 noiembrie: Lavinia Bârsoghe, Maria Didraga, Nicu Dumitrică, Constantin Enceanu, Viorica Macovei, Manuela Motocu, Maria Rotaru, Modălina Stoica, Cosmin Streaţă, Izabela Tomiţa, Mioara Velicu, Gelu Voicu, Florica Zaha, Mirela Zisu
  • Vineri, 25 noiembrie: Veta Biriş, Alexandru Brădăţean, Margareta Clipa, Leontina Dorca, Emilia Dorobanţu, Viorica Flintaşu, Florentina şi Petre Giurgi, Maria Dan Golban, Casandra Maria Hauşi, Nicuşor Iordan, Nineta Popa Ionescu, Maria Loga, Ilie Medrea, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Gabriela Tuţă.